Mii dor

Mii  atât de dor de Stea,

De Steaua ce pune în umbră

-prin strălucirea ei-

Podoabele bradului,

Neliniștea,

Truda,

Teama.

Mi-e atât de dor de Stea,

De Steaua ce arată calea spre staul-

Spre liniște,

Spre căldură,

Spre lumină.

Sădește-mi adânc in inimă

Steaua

Și aprinde-mi Crăciunul,

Asemeni unei lumînări.

Lasă ca dorul meu

Să se stâmpere, în sfârșit,

La Pruncul din iesle.

 

Isus Hristos a învins moartea în locul tău!

În 14 septembrie 1901 a fost omorât William MacKinley, preşedintele SUA. Fapta a mişcat atât de mult oamenii din întreaga ţară, încât în semn de doliu a fost ordonată o li­nişte deplină pentru ora înmormântării. Astfel, în 19 sep­tembrie la ora 15:00 întreaga circulaţie s-a oprit pentru cinci minute. Maşinile din fabrici s-au oprit, oamenii de pe străzi au rămas pe loc. Inima întregii naţiuni s-a oprit.

Dacă aşa ceva s-a întâmplat pe pământ pentru un muri­tor, ce a fost în cer când Fiul lui Dumnezeu, suferind şi mu­rind la cruce, a exclamat: „S-a sfârşit!” şi Şi-a plecat capul?  Domnul a câştigat victoria măreaţă asupra diavolului şi a morţii! Ca semn al acestei victorii s-au deschis mormintele, pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat. Căpitanul roman şi soldaţii săi au fost nevoiţi să recunoască: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!” (Matei 27.54).

Dar viaţa pe pământ nu s-a oprit, oamenii nu şi-au în­trerupt activitatea, când a murit Cel care a venit din cer, pentru a-i căuta şi salva pe ei, cei pierduţi. Nici astăzi nu se opresc în loc, când aud vestea că Fiul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele noastre la cruce. Fiecare dintre noi ar tre­bui să se oprească un moment şi să se întrebe ce înseamnă pentru el moartea Mântuitorului…

misiune.ro

În fiecare zi

       

În fiecare zi, eu îmi doresc să fiu ca Tine
şi-n fiecare zi, mă văd cât de puţin pot fi,
însă şi Tu mă cercetezi când prea puţine
dovezi îţi dau că pot iubi…

Când plâng vieţile celor pe care-i iubesc
şi am mare nevoie de minuni,
în loc să cad în faţa Ta, să mijlocesc,
atunci…am prea puţine rugăciuni.

Când mă consum, nebun, şi nu îi pot trezi,
când strig cu voce răguşită către Tine
şi-ar trebui din plâns să nu mă pot opri,
atunci…am lacrimi prea puţine.

Iar când vrei să mă umpli cu dragostea Ta,
ca plin de dragoste să mă ridic
şi să împărtăşesc şi altora din ea,
atunci…am sufletul prea mic.

Dar tot la Tine vin, aşa finit şi în suspine,
Tu mă topeşti în Harul Tău divin,
iar când mă simt învăluit în Tine,
atunci…nimic nu-i prea puţin.               

   

Stelian David

Viaţa ca o cafea bună

Un grup de oameni de succes în apogeul carierei lor, toţi având joburi şi poziţii de vis, maşini şi case, au făcut o vizită unui fost profesor din facultate. Discuţia a alunecat treptat spre cât de stresantă şi obositoare e viaţa zi de zi.

Profesorul i-a întrebat dacă vor să bea o cafea bună şi s-a întors din bucatarie cu un vas mare plin cu cafea şi o mulţime de ceşti. Unele erau din porţelan fin, altele din sticlă, plastic, unele arătând normal, altele foarte delicate şi scumpe, unele cu inserţii aurite, altele cu toarta ciobită, şi i-a rugat pe fiecare să se servească.

 Când toţi aveau câte o ceaşcă de cafea în mână profesorul le-a zis: Dacă aţi observat fiecare dintre voi a pus cafea în câte o ceaşcă scumpă şi fină lăsând ceştile simple şi ieftine goale pe masă. E normal să vreţi ceea ce e mai bun în viaţă, dar tocmai asta e sursa problemelor şi a stresului pe care îl aveţi zi de zi. Nu contează ce ceaşcă ai ales, cafeaua are acelaşi gust. Ceaşca nu adaugă nicio calitate cafelei. În cele mai multe cazuri o face doar să fie mai scumpă sau, în alte cazuri, nu putem vedea ce e de fapt înăuntru. Ceea ce aţi vrut voi de fapt a fost cafeaua, nu ceaşca şi totuşi, inconştient, aţi ales cele mai scumpe şi bune ceşti. Şi apoi aţi început să vă uitaţi la ceaşca celuilalt gândindu-vă că e mai frumoasă decât a voastră.

Viaţa e ca o cafea bună: jobul, banii, cariera, maşina, casa, hainele, poziţia în societate sunt ceştile. Doar ne ajută să ne trăim viaţa, dar nu sunt VIAŢA. Hainele pe care le avem, poziţia în societate şi banii nu înseamnă viaţa. Doar ne ajută să trăim viaţa. Nu definesc ceea ce înseamnă viaţa. Din contră, majoritatea oamenilor care au mult, sunt invidioşi pe alţii care au mai mult şi nu reuşesc să se bucure de ceea ce au.

Câteodată concentrându-ne doar pe ceaşcă, uităm să savurăm cafeaua. Savuraţi cafeaua, nu ceştile! Cei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multe lucruri. Cei mai fericiţi oameni ştiu să se bucure cât mai mult de ceea ce au, acolo unde au, în momentul prezent. Ei fac viaţa să fie frumoasă.

Am avut un vis…

Am avut un vis în noaptea de…
Mergeam pe o plaja, iar Dumnezeu păşea alături de mine,
Paşii ni se imprimau pe nisip, lăsând o urmă dublă:
Una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea că fiecare din paşii noştri
Reprezentau o zi din viaţa mea…
M-am oprit ca să privesc în urmă
Şi am revăzut toţi paşii care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat ca în unele locuri, în loc de două urme,
Nu mai era decat una singură…
Am revăzut filmul vieţii mele…
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea decât o singură urmă
corespondeau cu zilele cele mai întunecate ale existenţei mele:
Zile de nelinişte şi de rea-voinţă,
Zile de egoism sau de proastă dispoziţie,
Zile de încercări şi de indoială,
Zile de nesuportat,
Zile în care eu fusesem de nesuportat…
Şi atunci, întorcându-mă spre Domnul, am îndrăznit să-i reproşez:
“Totuşi ne-ai promis că vei fi cu noi în toate zilele!
De ce nu ţi-ai ţinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur în cele mai grele momente din viaţă,
În zilele când aveam cea mai mare nevoie de Tine?…”
Iar Domnul mi-a răspuns:
“Dragul meu, zilele pentru care n-ai vazut
Decât o singură urmă de paşi pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe braţe…”

Ademar Barros